Fermecătoare. Energică. Perseverentă. Femeia care a creat o istorie unică de succes. Din multitudinea istoriilor liderilor de succes din lumea afacerilor nu s-a mai întâlnit o astfel de istorie unică ca cea a lui Mary Kay Ash, fondatoarea companiei Mary Kay. Realizările sale au adus o contribuţie importantă la istoria dezvoltării businessului în SUA şi au oferit posibilităţi ample pentru femeile de pretutindeni, astfel, permiţându-le să-şi materializeze propriile vise de a obţine succes.

 

“Veţi reuşi!”

 Aceste cuvinte simple exprimă adevăratul sens al filosofiei succesului Mary Kay, în baza căreia ea şi-a creat Compania. Aceste cuvinte simple exprimă adevăratul sens al filosofiei succesului Mary Kay, în baza căreia ea şi-a creat Compania. Fiind încă copilă în oraşul Hot Wells, statul Texas, în timp ce o ajuta pe mama sa la treburile casnice, Mary Kay deseori auzea cuvintele de încurajare ale mamei sale :„Vei reuşi să faci aceasta, draga mea!”. Peste ani Mary Kay nu doar a păstrat însăşi credinţa în puterea acestor câteva cuvinte, dar le-a transformat într-o deviză pentru multe femei care au crezut în propriul potenţial, precum şi pentru alte milioane de persoane, care încă urmează să capete încredere în propriile forţele.

 

 

 „Mi-am imaginat Compania în care orice femeie ar putea să obţină succes. Uşile ei vor fi larg deschise pentru cei care râvnesc destul de mult la succes şi sunt gata să “plătească” un preţ corespunzător, pentru toţi cei care visează cu ardoare şi tind să-şi transforme visele în realitate”.

 

Istoria Companiei de Vis nu ar fi început, dacă Mary Kay nu s-ar fi ciocnit cu o situaţie tipică din viaţa unei femei încadrată în câmpul muncii. După o carieră de succes de 25 de ani în domeniul vânzărilor directe Mary Kay a obţinut statutul de Director naţional pe instruire, uneori însă era rugată să-i înveţe pe bărbaţi meşteşugul său, pentru ca la finele instruirii aceştia să fie înaintaţi la un rang mai superior decât Mary Kay şi să primească un salariu dublu faţă de al ei. Aşa s-a întâmplat de câteva ori până când Mary Kay nu a decis să schimbe tradiţiile lumii de afaceri. Entuziasmul său înnăscut şi perseverenţa au motivat-o să-şi amintească şi să scrie pe foaie tot ce a dobândit în viaţă şi toate piedicile pe care a reuşit să le înfrunte. În timpul acestei ocupaţii i-a venit ideea de a scrie o carte despre arta conducerii. Mary Kay a scris cartea care deschidea femeilor calea către realizarea posibilităţilor de care ea însăşi a fost lipsită. Ea a încercat sa-şi imagineze compania ideală, Compania de Vis şi după puţin timp a înţeles că de fapt ea a elaborat planul marketing al viitoarei sale Companii, scopul căreia era crearea noilor posibilităţi pentru femei în tendinţa lor de a obţine succes personal şi financiar.

În septembrie 1963, investind propria experienţă, propria viziune şi propriile economii în sumă de 5000 de dolari, fiind susţinută de către fiul său în vârstă de 20 de ani Richard, Mary Kay a deschis propria Companie. Secretul succesului Mary Kay este simplu: ea a creat o nouă cultură corporativă, fundamentul căreia nu erau standardele lumii de afaceri, ci Regula de Aur – inspiraţia altora către succes, instruire şi încredere în forţele femeilor. După părerea Mary Kay, ea a creat o Companie „cu inimă”. 
 

 

„Succesul Mary Kay este cu mult mai profund decât pur şi simplu dolari şi cenţi, imobil şi resurse”. Adevăratul succes al Companiei noastre se măsoară în vieţile celora pe care le-am atins şi în care am adus speranţa”.

 

 

Astăzi visul, curajul şi hotărârea ei continuă să trăiască în inimile multor femei, oferindu-le posibilitatea de a-şi dezvălui potenţialul interior. Milioane de Consultanţi de frumuseţe ai companiei Mary Kay în aproape 40 de ţări ale lumii continuă să păstreze imensa moştenire lăsată de legendara Mary Kay, care a învăţat femeile să viseze şi să materializeze în viaţă chiar şi cele mai curajoase dorinţe.




 

Fiind un orator emerit şi o inspiratoare, Mary Kay a fost recunoscută şi premiată cu cele mai prestigioase distincţii:

 

  • Unul dintre cele mai celebre canale de televiziune din SUA a prezentat filmul despre biografia Mary Kay.
  • În 2004 Şcoala de Business Wharton a inclus-o în topul celor mai influente 25 de personalităţi din lumea şi istoria businessului.

  • În anul 2003 Uniunea pentru Ocrotirea Sănătăţii a oferit companiei Mary Kay şi Fondului de caritate Mary Kay Ash  distincţia „Ron L. Anderson Healthcare Servant Leadership Award”.

  • Fundaţia Sistemului Baylor de Ocrotire a Sănătăţii a decernat Fondului de caritate Mary Kay Ash premiul „Circle of Care Award” pentru cercetările efectuate în lupta cu cancerul mamar. 

  • „Cea mai influentă business lady a secolului XX” -  acest titlu i-a fost oferit lui Mary Kay Ash de către organizaţia Lifetime Television Online.

  • „Femeia secolului” – acest titlu a fost decernat lui Mary Kay în anul 1999 de către Camera de Comerţ a Femeilor din Texas (Women’s Chamber of Commerce of Texas), care a ales cele mai influente 100 femei  ale secolului XX din stat. 

  • Povestea Mary Kay  a fost printre cele 20 de istorii publicate în cartea „Cele mai faimoase istorii din lumea afacerilor” de către revista Forbes.

  • „Pionier”, titlu decernat lui Mary Kay de către Asociaţia Naţională a femeilor de afaceri (National Association of Women Business Owners) în anul 1995.

  • „Legendă vie”, titlu acordat în 1992 de către Fondul de Instruire în domeniul vânzărilor directe.

  • Ocupă locul de onoare în primul Salon Naţional al Gloriei în domeniul antreprenoriatului.
  • În anul 1985 a intrat numărul celor mai influente 25 de femei ale Americii.

  • Laureată a premiului Horatio Alger „Cetăţean de Onoare al Americii”, oferit de către Asociaţia Horatio Alger în 1978.

 


©2017 Mary Kay Inc.